Ioana s-a întors învingătoare la Orléans. Dar, pe când, în bucuria succesului ei, s-a întors spre cetate, trecând peste câmpul de luptă, a simțit săraca ei inima topindu-se de milă la vederea răniților și a celor uciși și a început să plângă, spunând că au murit fără spovedanie. Și ea a spus „că nu a mai văzut niciodată sângele Franței vărsat înainte. I s-a ridicat părul pe cap.”