Ioana îi spune lui Dunois, care venise să o întâlnească:
„Vă aduc cel mai bun ajutor, ajutorul Regelui Cerurilor; nu vine de la mine, ci de la Dumnezeu însuși, care, la cererea Sfântului Ludovic și a lui Carol cel Mare, a avut milă de orașul Orléans”.
La ora opt seara, Ioana a intrat în Orléans. Oamenii s-au grăbit să o întâlnească. La lumina torțelor, ea a traversat orașul în mijlocul unei mulțimi atât de înghesuite, încât îi era greu să-și croiască drum. Toți: bărbați, femei și copii voiau să se apropie de ea sau măcar să-i atingă calul, arătând „o bucurie atât de mare de parcă l-ar fi văzut pe Dumnezeu coborând printre ei”.
„S-au simțit, spune jurnalul asediului, mângâiați și parcă ușurați de virtutea divină a acestei fete simple”.
Ioana le-a vorbit cu blândețe, promițându-le că îi va elibera.